Lui Freud îi datorăm în psihanaliză teoriile despre inconștient. Inconștientul este o componentă a psihicului uman, alcătuit din pulsiuni și dorințe refulate(adică eliminate din conștiință din cauza conținutului lor neplăcut sau imoral) și în care nu există timpul și realitatea exterioară.
La începuturile psihanalizei, Freud era de părere că inconștientul însemna numai conținuturi sexuale. În urma studierii sexualității infantile, au apărut și alte concepte, printre care și refularea. Prima etapă a sexualității infantile, de până la 6-8 ani, va fi uitată, adică refulată.
Inconștientul poate produce manifestări care să fie percepute de conștiință, precum actul ratat, simptomul, cuvântul de spirit și visul. Dorințele refulate se manifestă fie în vise, fie prin diferite simptome. De altfel, Freud considera visul ca fiind un fel de simptom nevrotic. În teoria lui, cauza visului este o dorință, iar conținutul visului este realizarea acestei dorințe. Realizarea dorinței este însă deghizată, mascată în conținutul visului.
Prin intermediul cuvântului de spirit se satisfac anumite tendințe refulate într-o formă acceptabilă social.
Simptomul apare ca o consecință a procesului de refulate. Un simptom este un semn și un substitut al unei satisfacții instinctuale. Sigmund Freud era de părere că transferul este necesar în terapie pentru a scoate la surafață emoțiile refulate care îl chinuiseră pe pacient atât de mult timp. Nu se poate să te simți cu adevărat furios, fără a avea la îndemână o persoană reală pe care să fii furios.
Refularea este un mecanism de apărare a eului, primul studiat de Freud, constând într-o uitare a anumitor conținuturi ale inconștientului. Reprezentări ale pulsiunilor(gânduri, imagini, amintiri) sunt împiedicate să devină conștiente.
În germană, termenul folosit de Freud pentru refulare este Verdrangung, care de fapt s-ar traduce prin repulsie.
Prin refulare, eul scapă de gânduri, idei, amintiri, dorințe inacceptabile, părăsindu-le în inconștient.
Refularea este diferită de suprimare, aceasta din urmă însemnând lăsarea deoparte intenționată a unui gând, refuzul unei persoane de a se gândi la ceva care provoacă durere sau anxietate. Ceea ce este refulat se află în inconștient și este nevoie de tehnica psihanalizei pentru ca materialul refulat să fie identificat, adică adus în sfera conștientă. Pacientul încearcă să păstreze ceea ce este refulat în sfera inconștientă. Această forță care întreține refulatul este numită rezistență, în cabinet, în timpul analizei. Forme comune de rezistență includ: cearta cu terapeutul, refuzul asocierilor libere, uitarea prezentării la o sesiune de analiză, folosirea altor mecanisme de apărare, toate acestea pentru a păstra materialul refulat în inconștient.
Refularea
